Când toată lumea educă pe toată lumea și tot este nevoie de educație
Când cauți pe internet ”educarea consumatorului” o să găsești peste 900,000 de surse de informare. De la cele legislative la cărți, videoclipuri pe YouTube, articole de presă sau comunități tematice numeroase pe diverse rețele de socializare. Rezultate cantitative similare sunt și pentru ”educație alimentară” . Căutările se diminuează de până la 15 ori atunci când încerci să vezi ce variante de a se forma sau de a se perfecționa au brutarii, patiserii și cofetarii în România. Tuturor ne place pâinea cu coajă crocantă, nu? Bine făcută și cu ingrediente care să susțină un stil alimentar sănătos și adecvat presiunilor zilnice pe care le au oamenii în secolul XXI. Pe internet, toată lumea vrea să educe pe cineva și dacă nevoia de educație există în continuare și informațiile încurcă în loc să facă lumină, atunci cine educă pe cine ?!
Pentru că am ajuns la educație, acesta este și unul dintre obiectivele principale ale FEDIMA România în următorii ani. Un prim pas pentru realizarea lui este facilitarea transmiterii informației legate de ingrediente alimentare într-un mod ușor de înțeles pentru consumator, onest și obiectiv pentru ca acesta să poată lua decizii de cumpărare conștiente. Și explicarea informațiilor științifice și a trendurilor într-o formă facilă de aplicat pentru toți profesioniștii în panificație, patiserie și cofetărie, astfel încât să vadă oportunitățile de business în adoptarea lor.Încercați să vizualizați articolul de mai jos ca pe o discuție virtuală despre educație, evoluție și viitor în brutărie, patiserie și cofetărie pe care ați avea-o chiar voi dacă v-ați întâlni cu Manuela Banu – Președinte, FEDIMA România și CEO, Orkla Foods România.
B2B și B2C sub același stil de leadership care generează know-how
Manuela Banu și-a dezvoltat un stil de leadership care construiește echipe sudate, aliniate la obiective și care au un fel organic de a se dezvolta, cu fiecare provocare prin care acestea trec. În manualele de specialitate îl găsim ca „human centric leadership” ¹. Noi am preferat varianta simplă, în limba română, pentru că și Manuela reușește să explice concepte complexe din domeniul financiar, procurement, marketing, operațional sau comercial, astfel încât să fie ușor de înțeles pentru toată lumea. În cei 25 de ani de carieră a trecut prin atât de multe întâmplări și situații încât ar putea să scrie o carte. Trei dintre capitolele cărții ar putea să fie: metamorfoza profesională – de la inginer de aviație la CEO al Orkla Foods România², consolidarea unei multinaționale de top în perioada economică de pre-aderare a țării noastre la UE – de la dezvoltare și închideri de unități de producție până la educarea consumatorului și susținerea întreprinzătorilor locali în timpul pandemiei generate de covid19.
Manu’ , cum îi spun colegii în Orkla Foods România, a ajuns să lucreze în domeniu acum 25 de ani când a trebuit să ia o decizie importantă: pleacă din țară sau rămâne și iese din visul ei profesional inițial ? Ca multe alte industrii din România post-decembristă, nici cea aviatică nu mai avea oportunități de oferit. Astfel că, inginerul în aviație de atunci a văzut oportunitățile de învățare și evoluție din FMCG și a răspuns afirmativ invitației de a se alătura foștilor colegi de facultate care făcuseră pașii spre mediul privat. Prima experiență în mediul privat a fost chiar în B2B pe partea de ingrediente pentru industria de panificație, patiserie și cofetărie. În continuare se simte foarte legată de această zonă, fiind pentru ea „primul copil profesional” chiar dacă mai mult de jumătate din anii carierei au fost pentru branduri B2C. Din 2008 este directorul general al Orkla Foods România.
Face parte din generația care a avut nevoie de perseverență și de răbdare, ca să poată să spună astăzi că are o carieră în spate, pentru că a experimentat jungla anilor ’90 ce a dat startul deceniilor de „ce ai învățat la școală nu se mai aplică în economia reală”. Așa că a continuat să învețe din tot ceea ce făcea nou și de la profesioniștii din jurul ei. Mentalitate pe care încearcă zilnic să o cultive în rândul echipelor Orkla Foods România și pe care o prioritizează și în FEDIMA România:
Face parte din generația care a avut nevoie de perseverență și de răbdare, ca să poată să spună astăzi că are o carieră în spate, pentru că a experimentat jungla anilor ’90 ce a dat startul deceniilor de „ce ai învățat la școală nu se mai aplică în economia reală”. Așa că a continuat să învețe din tot ceea ce făcea nou și de la profesioniștii din jurul ei. Mentalitate pe care încearcă zilnic să o cultive în rândul echipelor Orkla Foods România și pe care o prioritizează și în FEDIMA România:
„Atunci când reușești să identifici, în fiecare zi, momentele care îți generează energie creatoare ajungi să perseverezi și să îți atingi obiectivele. Cu o astfel de gândire nu ai cum să te plictisești sau să rămâi fără motivație, și așa locul tău ajunge să fie în multe locuri!”
FEDIMA România și obiectivul de educare și educație
FEDIMA România este vocea comună a celor mai importante companii în producerea și furnizarea de ingrediente din industria panificației, patiseriei și cofetăriei. Organizația își propune să informeze obiectiv și onest consumatorul final, să contribuie la creșterea gradului de profesionalizare a domeniului, să faciliteze accesul rapid la modul în care informațiile legislative impactează companiile din domeniu, să colaboreze pe termen lung cu autoritățile abilitate pentru crearea contextului favorabil dezvoltării acestora și să creeze dialoguri relevante cu FEDIMA Europe. În acest moment, cinci companii care activează la scară globală – producători și furnizori importanți de ingrediente pentru industria alimentară – Expertarom Food Ingredients, Lesaffre România, Puratos România, Orkla Foods România, Zeelandia România, au pus bazele organizației din România și se implică în creșterea credibilității și a relevanței acesteia pe plan local.
Manuela Banu, Președintele FEDIMA România, a identificat un trend relevant care în pandemie s-a accelerat: atenția pe care consumatorul o acordă ingredientelor folosite pentru alimentele cumpărate. Ceea ce deschide oportunitatea educării lui, acum când este atent și când pandemia l-a făcut mai dispus să înțeleagă. Să știe ce înseamnă cu adevărat o alimentație echilibrată și să asimileze informația cu fondul ei științific, nu din perspectiva pe care le-o dă un articol din presă, un video de pe YouTube, un influencer sau o postare de pe Facebook. Și să ajungă să le poată integra în contextul lui alimentar și în obiceiuri de consum care să-l ferească de reacții alarmiste și care să îi dea siguranța că face alegerile potrivite.
În acest demers, FEDIMA România își propune să trateze procesul de educare cu onestitate ca să câștige credibilitate, pentru că doar așa consumatorul își va întoarce atenția către originea științifică a informațiilor alimentare, în loc să plece urechea către cele de masă, aflate la discreția tuturor pe internet: „În FMCG vorbești despre consumator. Este ceea ce trebuie să conștientizezi: că ai un impact asupra consumatorilor. Cercul se închide la consumator și aici este vorba tot despre oameni. Și, noi, jucătorii din industrie, suntem tot consumatori. Așa interesele de business ajung să fie doar o consecință firească a reacțiilor unui consumator educat.” . – adaugă Manuela Banu, CEO Okla Foods România, deținătorul brandurilor locale Tomi, Ardealul, Bunătăți de la Bunica, LaMinut, Antrefrig, Linco Patisero, Unirea și Naturli’ și a brandurilor B2B: Accento, Paticrem, Selecta, Sonneveld, Credin si Odense.
Spuneam în prima parte a articolului că oferta de formare a brutarilor, patiserilor și cofetarilor în România nu este atât de generoasă ca să asigure, într-un mod accesibil pentru majoritatea românilor, o pâine bine coaptă, cu miros îmbietor, coajă crocantă și care să te provoace senzorial. Este și un aspect legat de modul în care sunt văzute meseriile în țara noastră, ca statut social, dar pe care nu îl vom dezbate acum. Ce încercăm să spunem este că nevoia de personal calificat în domeniul panificației, patiseriei și cofetăriei ține tot de educare și de educație.
La fel cum, tot în jurul acestor două axe se învârte și observația Manuelei Banu că „There is no planet B! Așa că unul dintre rolurile noastre, a fiecărei companii din FEDIMA România, este de responsabilizare, prin puterea exemplului. Mă bucur să constat că avem o voce comună aici care a venit într-un mod natural din proiectele de sustenabilitate pe care le are fiecare dintre noi.” .
Viitorul este al consumatorilor. Putem să pășim alături de ei și să le dăm încredere și claritate în deciziile lor de achiziție a produselor alimentare, dacă noi, ca și companii, reușim să le câștigăm simpatia prin eforturi reale de educare. Într-un final, ceea ce le transmitem să se regăsească și în atitudinea, portofoliul și programele de responsabilitate socială corporatistă ale fiecărui membru FEDIMA România!
¹ Ce este conceptul Human Centric Leadership?
Human Centric Leadership începe cu înțelegerea sentimentelor, nevoilor și obiectivelor fiecărui angajat. Liderul își mută focusul de la sarcinile care trebuie făcute la persoana care trebuie să le facă. Concentrându-se mai degrabă pe persoană, liderii demonstrează empatie și o dorință reală de a crea o situație benefică pentru ambele părți.
² Despre Orkla Foods
Este una dintre cele mai importante companii de pe piața locală a bunurilor de larg consum, fiind prezentă în România din anul 2002, prin achiziția de-a lungul timpului a mai multor companii locale (Topway, Ardealul, Royal Brinkers) și parte a grupului norvegian Orkla, una dintre cele mai mari firme listate la bursa din Norvegia. Portofoliul grupului este rezultatul a cinci divizii de business. Orkla Foods Romania face parte din divizia Orkla Food Ingredients. Orkla operează pe bazele unui model de business multi-local, unde responsabilitatea creării valorii în activitățile de baza aparține, local, fiecarei companii in parte. Modelul multi-local de business permite crearea de sinergii între companiile grupului, obținute prin împărtășirea celor mai bune practici și a celor mai eficiente și rentabile funcții suport.